Home » Ştiri » Kelemen Hunor anunță că UDMR vrea referendum pentru regiuni economice

Kelemen Hunor anunță că UDMR vrea referendum pentru regiuni economice

kelemen_hunor_bi7.jpg
Preşedintele Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, Kelemen Hunor, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Sibiu, că Uniunea doreşte organizarea unui Referendum naţional, pentru organizarea de regiuni economice, nu administrative, UDMR militând pentru regiuni formate din 3-4 judeţe, iar Maghiarimea să fie în două regiuni, una cu judeţele Harghita, Covasna şi Mureş, iar cea de a doua, cu judeţele Satu Mare, Bihor, Maramureş, Sălaj.

"Maghiarimea este împărţită în mai multe zone, deci nu poţi să pui într-o singură regiune. Eu cred că Harghita, Covasna şi Mureş trebuie să formeze o regiune, fiindcă au tradiţie, au legături istorice, au legături economice, din acest punct de vedere este foarte clar că aşa trebuie să se întâmple şi în Zona de Vest, eu cred că Satu Mare, Bihor, Maramureş, Sălaj trebuie să formeze o regiune. Acolo trăiesc maghiari, dar trăiesc în minoritate, deci nu schimbă nimic o astfel de regiune", a spus Kelemen Hunor, prezent sâmbătă, la Sibiu, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali.

Liderul UDMR a apreciat că, "maghiarimea nu poate fi înghesuită într-o singură regiune". “Maghiarimea nu poate fi înghesuită într-o singură regiune, asta este important, pentru că noi nu punem pe primul loc, argumentul etnic, dar nici nu poţi să nu ţii cont de acest lucru, când vorbeşti de Secuime, unde maghiarii trăiesc în comunitate compactă”, a explicat Kelemen Hunor.

Acesta a spus că la Congresul UDMR din 25 mai, de la Miercurea Ciuc, Uniunea va adopta un document în care va arăta că se opune regionalizării administrative şi este doar pentru regiuni economice. “Regiuni economice. Doar regiuni economice, nu administrative.(...) Nu suntem de acord cu regiuni administrative”, a arătat Kelemen Hunor.

Preşedintele UDMR este pentru organizarea unui Referendum naţional, privind regionalizarea, altul decât cel pentru Constituţie. “Noi credem că avem nevoie de regiuni de dezvoltare economică, dar aceste regiuni trebuie să fie mai mici şi mai coerente în toată ţara, fiindcă eşecul nostru în perioada de pre-aderare şi post-aderare se datorează faptului că aceste regiuni au fost desenate prost. Nu au fost gândite bine. Acestea sunt ideile principale şi eu cred că trebuie să merge la Referendum. Nu trebuie prin asumare, nu trebuie prin ordonanţă, trebuie un Referendum. Nu trebuie să îţi fie frică de cetăţeni”, a declarat Kelemen Hunor.

Kelemen Hunor crede că regionalizarea avută în vedere de Guvern, va fi făcută doar pentru "un premier, un ministru, o coaliţie". “Ideea principală e că nu credem că România are nevoie de încă un nivel administrativ, nu are nevoie de încă un nivel birocratic între judeţ şi centru, fiindcă problemele României, problemele dezvoltării României nu stau în lipsa acestui nivel de administraţie publică. Nu credem că trebuie golite judeţele, pentru că vrei, nu vrei, la un moment dat, dacă mai înfiinţezi încă un nivel administrativ, judeţele vor fi golite. Pentru că nu centrul cedează din putere (...) şi nu faci pentru un premier, pentru un ministru, nu faci pentru o coaliţie o astfel de reformă, faci pentru 30-40-50 de ani”, a criticat Kelemen Hunor.

UDMR este pentru regiuni economice formate din maxim patru judeţe, care să aibă legături istorice şi economice între ele şi să fie asemănătoare ca dezvoltare. "Regiuni mai mici formate din 3-4 judeţe (...) şi regiuni care au legături istorice, tradiţionale, economice ele între ele şi nivel de dezvoltare asemănător, foarte apropiat, că, dacă trebuie să concureze un judeţ sărac cu un judeţ bogat, de fiecare dată, cel care este bogat, câştigă şi dezvoltarea este mai semnificativă şi cel care este mai sărac, rămâne în urmă tot timpul. Noi am arătat cu date statistice, că acest lucru s-a întâmplat de când au fost înfiinţate aceste regiuni de dezvoltare economică şi în interiorul regiunilor, între judeţe, dar şi între regiuni, cu excepţia Regiunii Bucureşti - Ilfov şi cu excepţia Regiunii cu centru Timişoara", a opinat preşedintele UDMR. AGERPRES




Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Alina Gorghiu ar putea deveni șefă la Camera Deputaților

24/06/2016 08:51, Evenimentul Zilei

Liberalii pregătesc izolarea PSD în toamnă, primul pas fiind o alianță sau chiar o fuziune în această vară cu UNPR, partenerul tradițional al PSD. Printre „victimele” acestui scenariu se numără nume grele precum Gabriel Oprea. PNL e dispus să dea UNPR-ului 18-20 de locuri în viitorul Parlament. La schimb, UNPR ar urma să voteze cu PNL în Parlament și să-i sprijine pe liberali în administrația publică locală. O decizie finală este aşteptată până la sfârşitul lunii.

Ce are şi ce nu are voie să facă Guvernul vara aceasta

24/06/2016 08:43, Adevărul

Aleşii din Parlament au adoptat proiectul de lege de abilitareabilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timp de vară, însă l-au modificat de aşa natură încât în timpul vacanţei lor să nu aibă posibile „surprize“ venite pe domenii precum Justiţia. Proiectul iniţiat de echipa Cioloş prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţe publice şi economie, dezvoltare regională şi administraţie publică, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, comunicaţii şi societate informaţională.
Top editoriale

Conflictul Iohannis – MRU sau Sindromul Paltonului de la Paris

24/06/2016 08:50, Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei

Din cîte s-a observat, de un timp în presă apar informaţii referitoare la conflictul dintre Klaus Iohannis şi MRU. Cel despre faptul că Klaus Iohannis i-a cerut lui MRU demisia au fost publicate pînă acum fără a fi dezminţite de vreuna dintre cele două părţi. Conflictul dintre cei doi a izbucnit sub semnul a ceea ce am putea numi Sindromul paltonului la Klaus Iohannis. Din cîte ne amintim, cu un an în urmă, pe aeroportul din Paris, Klaus Iohannis a făcut o criză de nervi, pentru că aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Dragnea s-a speriat de Steriu

24/06/2016 08:37, Marian Sultănoiu, Gândul

Mi se pare „beton” formularea lui Dragnea, vizavi de licitaţia granzilor pentru „balamaua” UNPR: „Eu n-am retras propunerea pe care i-am făcut-o, în urmă cu două luni, preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, cu privire la o eventuală fuziune PSD-UNPR. Sigur că a apărut o oarecare neîncredere, în special în teritoriu, din cauza acestor discuţii pe care le-a purtat UNPR cu PNL. Dar eu nu vreau să intru la licitaţie cu PNL pentru UNPR. Nu mi se pare corect, nu mi se pare onorant pentru noi ca partid”.
Top comentarii

Când o să vină Roexit-ul, voi unde o să fiți?

24/06/2016 08:59, Cătălin Striblea, Adevărul

Am un profund sentiment că dacă noi am vota în locul englezilor în zilele următoare rezultatul ar fi unul dezastruos pentru România. Cred că sentimentul anti-european este aici mult mai profund și faptul că suntem încă în Uniune este datorat unor mecanisme imperfecte, dar încă funcționale, la nivelul deciziei politice și mai ales unor racorduri instituționale care funcționează ca o coardă de siguranță pentru România. Și, posibil, faptului că jumătate de Românie muncitoare este afară.

Să nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

16/06/2016 08:28, Mircea Kivu, România Liberă

A mai trecut un rând de alegeri. Ne-am înfuriat că legea electorală e prost făcută. Deja ne gândim la alegerile din toamnă, uitând de ce ne-am înfuriat acum câteva zile. Chiar, de ce ne-am înfuriat? Cel mai tare ne-am înfuriat pentru că legea prevede să ne alegem primarii într-un singur tur. Asta a favorizat primarii aflaţi deja în funcţie, căci voturile celor nemulţumiţi s-au împărţit, de regulă, între mai mulţi contracandidaţi. În aceste condiţii, legitimitatea primarilor aleşi este slăbită.
Top interviuri

“Oamenii au înțeles că începerea urmăririi penale în plină campanie electorală nu este o coincidență”

30/05/2016 10:41, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține, într-un interviu acordat Agerpres, că în formula electorală actuală e puțin probabil ca după alegerile din 5 iunie să fie majorități alcătuite dintr-un singur partid și vor trebui să se realizeze coaliții locale.

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.
Top ştiri

Liviu Dragnea: “Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie, a declarat joi, la Târgovişte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Octavian Bumbu: “S-a discutat între colegii de la UNPR că o alianţă cu PNL ar avea inclusiv gir de la Cotroceni”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Senatorul PSD Octavian Bumbu a declarat că între foştii săi colegi de la UNPR s-a discutat că o alianţă dintre acest partid şi PNL ar fi avut girul Cotrocenilor, iar el a transmis acest lucru la PSD, adăugând că nu are, însă, nicio dovadă în acest sens.