Home » Ştiri

Ştiri

CAUTA ÎN Ştiri

Cuvânt cheie

Zona de interes

Lucian Bolcaş dă asigurări că nu va rămâne în afara politicii

09/03/2010 22:53, Agerpres

Fostul vicepreşedinte al PRM, Lucian Bolcaş, a precizat, marţi, că nu ştie motivele pentru care a fost exclus din partid şi spune că a aflat de decizie de la un coleg, avocatul Viorel Dumitrescu.

Crin Antonescu susţine că revocarea lui Mircea Geoană reprezintă “un abuz” şi “o sfidare a Constituţiei”

09/03/2010 22:53, Agerpres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că solicitarea PD-L de revocare a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, reprezintă un “abuz” şi “o sfidare a Constituţiei”, care nu poate fi pusă pe ordinea de zi a plenului Senatului.

Elena Udrea vede în revocarea lui Mircea Geoană “o iniţiativă bine-venită”

09/03/2010 22:52, Agerpres

Demersul de revocare a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului este o "iniţiativă bine-venită", a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, la finalul întâlnirii cu grupul parlamentar al PD-L.

Gheorghe Nichita şi-a depus candidatura la şefia Consiliului Naţional al PSD

09/03/2010 22:52, Agerpres

Preşedintele organizaţiei PSD Iaşi, primarul Gheorghe Nichita, şi-a depus, marţi, candidatura pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii.

Radu Stroe a fost reconfirmat în funcţia de secretar general al PNL

09/03/2010 22:52, Agerpres

Biroul Politic Central al PNL l-a reconfirmat, marţi, pe Radu Stroe în fruntea de secretar general al partidului.

Deputatul Carmen Moldovan îi cere ministrului Educaţiei să-şi dea demisia

09/03/2010 22:51, Agerpres

Deputatul PSD Carmen Moldovan i-a solicitat, marţi, ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să-şi dea demisia pentru ''insolenţa'' cu care sfidează Constituţia.

Corneliu Bichineţ se declară surprins de excluderea sa din PRM

09/03/2010 22:50, Agerpres

Preşedintele PRM Vaslui, Corneliu Bichineţ, s-a declarat surprins de decizia conducerii formaţiunii de a-l exclude din partid.

Crin Antonescu anunţă că PNL îl va susţine pe Teodor Meleşcanu la Curtea Constituţională

09/03/2010 22:50, Agerpres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi, că liberalii îl vor susţine pe Teodor Meleşcanu pentru un post de judecător la Curtea Constituţională.

Dumitru Codreanu: “Excluderea mea din PRM nu este o decizie proastă”

09/03/2010 22:47, Agerpres

Preşedintele filialei Botoşani a Partidului România Mare, Dumitru Codreanu, s-a arătat surprins de decizia de marţi a Biroului permanent al PRM de a-l exclude din partid.

Lucian Bolcaş a fost exclus din PRM

09/03/2010 22:47, Agerpres

Biroul Permanent al Partidului România Mare a decis, în şedinţa de marţi, excluderea din PRM a lui Lucian Bolcaş, pentru "trădarea intereselor PRM şi pentru declaraţiile publice pe care le-a făcut, în ultima vreme, în totală contradicţie cu deciziile şi punctele de vedere ale partidului".
Mass media

Elena Băsescu urcă pe pile în statisticile PE

09/03/2010 21:50, Jurnalul Naţional

Potrivit unor surse din PE, greii PD-L renunţă ei înşişi la luările de cuvânt în plenul Parlamentului pentru a-i face loc mezinei prezidenţiale. În activitatea unui eurodeputat este foarte important să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor, având la dispoziţie luările de cuvânt pe marginea rapoartelor aflate pe ordinea de zi sau acel discurs de un minut pe probleme politice importante.

Partidele pregatesc noua fata a Constitutiei

09/03/2010 21:46, Romania Libera

Regim semiprezidential de tip francez, desfiintarea sau eficientizarea institutiei Avocatul Poporului, Parlament uni- sau bicameral. Sunt doar cateva dintre propunerile politicienilor pe tema modificarii Constitutiei. Toate vor fi, cel mai probabil, puse pe tapet luni, la discutiile de la Cotroceni convocate de seful statului.
Top editoriale

Cât valorează capul lui Geoană?

09/03/2010 22:39, Ion M. Ioniţă, Adevărul

În mod ciudat, domnul Geoană a devenit acum, după ce a pierdut şefia PSD, un subiect de mult mai mare interes decât era înainte de congresul social-democraţilor. Dintr-o dată, PDL şi-a dat seama că nu mai poate trăi fără a avea în palmares şi preşedinţia Senatului.

Guvernul Boc si isteria epurarilor

09/03/2010 22:39, Dan Tapalaga, HotNews.ro

In cazul rasturnarii lui Mircea Geoana de la sefia Senatului, PDL forteaza in mod evident schimbarea sa, fara sa aiba vreo justificare legala majora. Argumentul ca Geoana a refuzat sa introduca pe ordinea de zi o cerere a grupului independentilor nu reprezinta un temei legal, un abuz grav si repetat care sa motiveze in mod credibil revocarea sa.
Top comentarii

Frica de democratie

09/03/2010 22:55, Cătălin Ivan

Am asteptat sa treaca si congresul liberalilor pentru a-mi forma o imagine mai corecta asupra directiei in care merge clasa politica romaneasca. Congresul PDL reprezinta din acest punct de vedere un moment foarte important.

PSD: între cicatrizarea rănilor şi căutarea soluţiilor pentru ţară

09/03/2010 21:51, Adrian Năstase, Jurnalul Naţional

Pe zi ce trece, dezamăgirea este tot mare, promisiunile încălcate sunt tot mai numeroase. Disperarea determinată de abuzurile actualei puteri se acumulează în sufletele oamenilor. Oamenii simt că România se scufundă, tot mai mult, în mocirla cleioasă a clientelismului şi dispreţului faţă de lege şi faţă de cetăţeni.
Top interviuri

"Nu voi transforma Consiliul Naţional într-un partid mai mic în interiorul PSD"

09/03/2010 22:56

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, explică în interviul acordat portalului Machiavelli.ro de ce a decis să candideze la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al PSD şi care sunt proiectele pe care doreşte să le pună în practică dacă va fi ales.

"Trebuie trase concluziile acordului politic dintre PSD şi PC"

02/03/2010 14:21

Preşedintele nou ales al Partidului Conservator, Daniel Constantin, a acordat un interviu Agenţiei Agerpres, în care vorbeşte, printre altele, despre cum l-a cunoscut pe liderul fondator al formaţiunii, Dan Voiculescu, şi despre cum a aderat la partidul pe care acum îl conduce.
Top ştiri

Lucian Bolcaş dă asigurări că nu va rămâne în afara politicii

09/03/2010 22:53, Agerpres

Fostul vicepreşedinte al PRM, Lucian Bolcaş, a precizat, marţi, că nu ştie motivele pentru care a fost exclus din partid şi spune că a aflat de decizie de la un coleg, avocatul Viorel Dumitrescu.

Crin Antonescu susţine că revocarea lui Mircea Geoană reprezintă “un abuz” şi “o sfidare a Constituţiei”

09/03/2010 22:53, Agerpres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că solicitarea PD-L de revocare a preşedintelui Senatului, Mircea Geoană, reprezintă un “abuz” şi “o sfidare a Constituţiei”, care nu poate fi pusă pe ordinea de zi a plenului Senatului.