Home » Ştiri » Eugen Nicolăescu: "Proiectul legii prevenţiei în sănătate a fost respins prin încălcarea procedurilor parlamentare"

Eugen Nicolăescu: "Proiectul legii prevenţiei în sănătate a fost respins prin încălcarea procedurilor parlamentare"

nicolaescu_parlament_1.jpg
Liderul deputaţilor PNL Eugen Nicolăescu susţine că respingerea, în Comisia de sănătate a Camerei, a proiectului de lege privind prevenţia în sănătate s-a făcut prin încălcarea procedurilor parlamentare şi a principiilor de bază ale democraţiei şi ale statului de drept.

"PSD, prin reprezentanţii săi, a ignorat amendamentele societăţii civile, asumate de PNL şi depuse în termenul regulamentar şi a refuzat să le supună dezbaterii comisiei. Raportul de respingere, adoptat de majoritatea conturată în jurul PSD, încalcă Regulamentul Camerei Deputaţilor şi arată că social-democraţii sfidează în mod permanent valorile şi principiile democratice, răsturnând cu totul regulile de funcţionare ale Parlamentului României. Gestul PSD generează o incoerenţă gravă în procesul legislativ şi totodată echivalează cu o cenzură a vocii societăţii civile care astfel este pur şi simplu redusă la tăcere", afirmă Nicolăescu.

Liderul grupului parlamentar al PNL a adăugat că Regulamentul prevede că, în cazul în care amendamentele ar fi fost dezbătute, votate şi acceptate în cadrul şedinţei, pe acest proiect legislativ se putea hotărî doar desesizarea Camerei Deputaţilor şi numai în această situaţie, prin eliminarea înfiinţării Agenţiei Naţionale de Prevenţie în Sănătate, legea ar fi intrat în competenţa Senatului, ca prima cameră sesizată, iar Camera Deputaţilor ar fi devenit for decizional. "Având în vedere acest fapt, grupul parlamentar PNL rămâne consecvent în demersul său şi va trimite societăţii civile implicate, specialiştilor din domeniul sănătăţii, Comisiei de sănătate a PNL, deputaţilor şi senatorilor liberali forma amendată a legii, pentru a se crea contextul general de susţinere a unei legi a prevenţiei în sănătate ca politică publică naţională susţinută permanent de statul român", subliniază Nicolăescu, potrivit sursei citate. AGERPRES



Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Firea şi Predoiu s-au aliat pentru o seară

25/05/2016 11:34, Gândul

Candidaţii PSD şi PNL la Primăria Capitalei, Gabriela Firea şi Cătălin Predoiu, au concluzionat marţi seara că au soluţii asemănătoare pe tema problemelor termoficării şi cu convenit ca partidele care îi susţin să colaboreze, acuzându-l totodată împreună pe candidatul USB, Nicuşor Dan. După ce candidatul USB Nicuşor Dan i-a întrebat pe contracandidaţii săi în cea de-a doua dezbatere electorală la B1 TV câte centrale are RADET, Gabriela Firea şi Cătălin Predoiu au concluzionat că sunt au soluţii asemănătoare în materie de termoficare "pentru că sunt cele corecte".

Integritatea PNL se oprește la ușa partidului

24/05/2016 08:46, România Liberă

La finalul anului trecut, sub impactul tragediei din Colectiv, conducerea PNL adopta „Decalogul in­­te­­grității“, ca o dovadă că libera­lii sunt sensibili la mesajele opiniei publice. Pe baza acestui document, PNL se angaja să îi elimine de pe liste pe cei condamnați definitiv, trimiși în judecată sau urmăriți penal pentru fapte de corupție sau infracțiuni comise cu violență. La nivel central, criteriile au fost, în linii mari, respectate. De exemplu, Ludovic Orban a renunțat la candidatura la Capitală după ce a fost pus sub control judiciar.
Top editoriale

Și dacă Guvernul Cioloș e cel mai bun posibil?

23/05/2016 09:17, Cristian Câmpeanu, România Liberă

Un ministru se reprezintă pe sine, nu partidul care l-a trimis în guvern. Sursa sa de legitimitate este încrederea acordată de premier și propria competență administrativă, nu forța politică a partidului sau coaliției care a votat guvernul, pentru că altfel ar însemna ca loialitatea sa să fie împărțită între un grup de interese – partidul – și Executiv.

Tăriceanu, ținta mereu ratată

20/05/2016 07:38, Dan Constantin, Jurnalul Național

De câteva decenii, Călin Popescu Tăriceanu se află neîntrerupt în atenția publică. Și-a asigurat notorietatea în primul rând prin fermitatea opiniilor, dublate de decizii în consecința ideilor exprimate. A apărut în prim plan alături de liderii opoziției - Coposu, Câmpeanu, Cunescu - la negocierile tăioase cu Ion Iliescu din ianuarie 1990, în prima confruntare politică televizată din Palatul Victoria.
Top comentarii

O lege simplă: ai datorii la stat, nu candidezi

18/05/2016 09:15, Cătălin Striblea

Cred că nu vă miră de niciun fel lista cu datornicii la stat. Ea evidențiază încă o dată că mulți dintre cei care se îmbățoșează retoric de dragul țărișoarei, uită, întârzie sau pur și simplu nu plătesc dările către stat. Așadar, Robert Negoiță, care până acum a trimis câteva zeci de mii de pungi cu mâncare prin sectorul trei pe banii cetățenilor, nu a plătit vrei 80 de milioane de euro. Pentru că e prost cine plătește TVA-ul pe vânzarea de apartamente.

Tăieri de beregată la PSD

18/05/2016 09:14, Stelian Tănase

Situația nu e roză la PSD, desi așa pare – un partid mare și puternic, disciplinat care defilează prin campania electorala și va repurta o mare victorie. PSD pare deja invingător, sondajele il indica nr 1 incepind cu Bucureștiul. Pare că se pune doar problema scorului. Cu cit va cistiga PSD la 5 iunie!? Dacă va iesi cistigator, nu e, cred, meritul lui Dragnee&Co ci mai curind este efectul gafelor, prostiilor, biîbiielilor celor din PNL.
Top interviuri

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.

“Doar erorile ori indolența noastră ne pot slăbi”

05/06/2015 10:11, Agerpres

Moțiunea de cenzură, proiectele PNL, programul de guvernare, necesitatea unei schimbări în administrația Capitalei sunt câteva dintre temele abordate de copreședintele PNL Alina Gorghiu într-un interviu acordat Agenției Agerpres.
Top ştiri

Călin Popescu-Tăriceanu: “DNA și SRI au devenit o supra-putere ocultă și irațională”

25/05/2016 10:27, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu afirmă, într-o scrisoare deschisă adresată alegătorilor, că DNA și SRI au devenit o "supra-putere ocultă și irațională", menționând că cele două instituții "și-au fixat misiunea de a arunca o suspiciune generalizată asupra politicienilor și de a eroda încrederea în partidele politice".

Liviu Dragnea, despre Guvernul Cioloş: “Ştiu şi nu vor să facă sau nu ştiu şi sunt incompetenţi”

25/05/2016 10:27, Agerpres

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a spus, marţi, la Cugir, că se întreabă dacă membrii Guvernului Cioloş "ştiu şi nu vor să facă sau nu ştiu şi sunt incompetenţi".