Home » Ştiri » PSRO va candida cu liste şi candidaţi proprii la locale şi parlamentare

PSRO va candida cu liste şi candidaţi proprii la locale şi parlamentare

geoana_mircea2_2.jpg
Partidul Social Românesc (PSRO) va candida cu liste şi candidaţi proprii la alegerile locale şi parlamentare din 2016, a anunţat preşedintele formaţiunii, Mircea Geoană.

"PSRO este o alternativă la actualul carusel de partide tradiţionale şi considerăm că este obligatoriu, în condiţiile în care în jurul PSD şi al sateliţilor acestuia şi al lui Traian Băsescu s-a constituit o adevărată coaliţie a răului, care încearcă să perpetueze vechiul sistem politic, vechiul sistem corupt şi mafiot, vechiul sistem care încearcă să-şi salveze privilegiile şi să schimbe mersul justiţiei, avem obligaţia împreună cu cei care cred în aceste idealuri de schimbare şi de transformare adevărată să creăm o alternativă mai puternică. Şi, de aceea, suntem deschişi pentru stabilirea de acorduri de guvernare şi de majorităţi post electorale cu partide care doresc să vină în întâmpinarea crezului şi priorităţilor noastre. Este vorba de PNL, de alte formaţiuni de talie poate mai mică, că e vorba de platforme civice, de cetăţeni care doresc să reprezinte adevărata schimbare. Decizia noastră este să intram într-o discuţie post electorală şi un acord politic post electoral cu PNL. Este un pas pe care am stabilit să-l facem în perioada imediat următoare", a afirmat Geoană.

Potrivit acestuia, alianţa va fi una post electorală cu PNL, în condiţiile în care "PSRO este un partid social democrat modern", iar liberalii au o altă doctrină. "Nu creăm niciun fel de amalgam între două doctrine diferite, suntem două partide diferite. Avem un acord de colaborare parlamentară cu PNL din aprilie anul trecut. Avem o bază de colaborare şi o bază de dialog... tot ce înseamnă o colaborare în ziua votului şi după ziua votului este o consecinţă firească a acestor lucruri. Dacă vor fi două tururi, şi sper să fie două tururi (...), candidatul cel mai bine plasat va fi susţinut", a explicat Geoană. Potrivit acestuia, PSRO "are o predispoziţie firească" către zona ecologistă.

PSRO a decis, duminică, lansarea într-o amplă dezbatere a ofertei publice pentru alegerile locale, aceasta fiind însoţită şi de o platformă de dezbateri publice în care opiniile se pot transforma în acte normative.
"Schimbarea adevărată începe acum, este o ofertă politică modernă. (...) Anul 2016 este decisiv în a produce o schimbare adevărată în modul în care România este condusă şi administrată. Dacă anul 2016 va permite reproducerea vechiului sistem politic, şansele ca românii să prospere şi să putem să înfruntăm împreună vremurile complicate pe care le avem în plan intern şi internaţional vor fi foarte scăzute. Dorim în continuare ca guvernarea centrală şi locală pe care o propunem să fie în interesul oamenilor, şi nu a unei elite oligarhice care s-a învăţat să profite şi să sifoneze banul public", a arătat Mircea Geoană, care a pledat pentru o nouă clasă politică.

El a arătat că au existat foarte multe speculaţii cu privire la alianţe sau la alte moduri de recoagulare a spaţiului politic. "Ştim că nu va fi uşor, că ducem o luptă împotriva unor partide care au mai multe resurse şi care blochează transformarea şi progresul României. (...) Suntem partidul care propunem în oferta noastră politică 'România socială' schimbări radicale. Vreau să ducem o luptă nemiloasă împotriva 'coaliţiei răului', care încearcă cu disperare să păstreze vechiul mod de a face politică în România. 'Coaliţia răului' - PSD, acoliţii lor şi Traian Băsescu sunt din acelaşi film. Încearcă să întoarcă justiţia şi să oprească lupta împotriva corupţiei. Toţi!", a subliniat liderul PSRO. AGERPRES




Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Alina Gorghiu ar putea deveni șefă la Camera Deputaților

24/06/2016 08:51, Evenimentul Zilei

Liberalii pregătesc izolarea PSD în toamnă, primul pas fiind o alianță sau chiar o fuziune în această vară cu UNPR, partenerul tradițional al PSD. Printre „victimele” acestui scenariu se numără nume grele precum Gabriel Oprea. PNL e dispus să dea UNPR-ului 18-20 de locuri în viitorul Parlament. La schimb, UNPR ar urma să voteze cu PNL în Parlament și să-i sprijine pe liberali în administrația publică locală. O decizie finală este aşteptată până la sfârşitul lunii.

Ce are şi ce nu are voie să facă Guvernul vara aceasta

24/06/2016 08:43, Adevărul

Aleşii din Parlament au adoptat proiectul de lege de abilitareabilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timp de vară, însă l-au modificat de aşa natură încât în timpul vacanţei lor să nu aibă posibile „surprize“ venite pe domenii precum Justiţia. Proiectul iniţiat de echipa Cioloş prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţe publice şi economie, dezvoltare regională şi administraţie publică, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, comunicaţii şi societate informaţională.
Top editoriale

Conflictul Iohannis – MRU sau Sindromul Paltonului de la Paris

24/06/2016 08:50, Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei

Din cîte s-a observat, de un timp în presă apar informaţii referitoare la conflictul dintre Klaus Iohannis şi MRU. Cel despre faptul că Klaus Iohannis i-a cerut lui MRU demisia au fost publicate pînă acum fără a fi dezminţite de vreuna dintre cele două părţi. Conflictul dintre cei doi a izbucnit sub semnul a ceea ce am putea numi Sindromul paltonului la Klaus Iohannis. Din cîte ne amintim, cu un an în urmă, pe aeroportul din Paris, Klaus Iohannis a făcut o criză de nervi, pentru că aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Dragnea s-a speriat de Steriu

24/06/2016 08:37, Marian Sultănoiu, Gândul

Mi se pare „beton” formularea lui Dragnea, vizavi de licitaţia granzilor pentru „balamaua” UNPR: „Eu n-am retras propunerea pe care i-am făcut-o, în urmă cu două luni, preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, cu privire la o eventuală fuziune PSD-UNPR. Sigur că a apărut o oarecare neîncredere, în special în teritoriu, din cauza acestor discuţii pe care le-a purtat UNPR cu PNL. Dar eu nu vreau să intru la licitaţie cu PNL pentru UNPR. Nu mi se pare corect, nu mi se pare onorant pentru noi ca partid”.
Top comentarii

Când o să vină Roexit-ul, voi unde o să fiți?

24/06/2016 08:59, Cătălin Striblea, Adevărul

Am un profund sentiment că dacă noi am vota în locul englezilor în zilele următoare rezultatul ar fi unul dezastruos pentru România. Cred că sentimentul anti-european este aici mult mai profund și faptul că suntem încă în Uniune este datorat unor mecanisme imperfecte, dar încă funcționale, la nivelul deciziei politice și mai ales unor racorduri instituționale care funcționează ca o coardă de siguranță pentru România. Și, posibil, faptului că jumătate de Românie muncitoare este afară.

Să nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

16/06/2016 08:28, Mircea Kivu, România Liberă

A mai trecut un rând de alegeri. Ne-am înfuriat că legea electorală e prost făcută. Deja ne gândim la alegerile din toamnă, uitând de ce ne-am înfuriat acum câteva zile. Chiar, de ce ne-am înfuriat? Cel mai tare ne-am înfuriat pentru că legea prevede să ne alegem primarii într-un singur tur. Asta a favorizat primarii aflaţi deja în funcţie, căci voturile celor nemulţumiţi s-au împărţit, de regulă, între mai mulţi contracandidaţi. În aceste condiţii, legitimitatea primarilor aleşi este slăbită.
Top interviuri

“Oamenii au înțeles că începerea urmăririi penale în plină campanie electorală nu este o coincidență”

30/05/2016 10:41, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține, într-un interviu acordat Agerpres, că în formula electorală actuală e puțin probabil ca după alegerile din 5 iunie să fie majorități alcătuite dintr-un singur partid și vor trebui să se realizeze coaliții locale.

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.
Top ştiri

Curtea Constituțională a respins sesizarea lui Valeriu Zgonea referitoare la modificarea Regulamentului Camerei

29/06/2016 10:32, Agerpres

Curtea Constituţională a României a respins marţi atât sesizarea formulată de fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea privind modificarea Regulamentului Camerei inferioare a Parlamentului, cât şi pe cea referitoare la hotărârea de vacantare a funcţiei.

Europarlamentarul Doru Frunzulică a plecat de la UNPR la PSD

29/06/2016 10:31, Agerpres

Europarlamentarul Doru-Claudian Frunzulică a anunţat marţi că a părăsit UNPR în favoarea PSD, motivul fiind legat de situaţia din Uniune, creată în urma negocierilor cu PNL. El rămâne membru al grupului S&D din Parlamentul European.