Home » Ştiri » Lucia Varga: "Până în 15 februarie, candidaţii PNL pentru alegerile locale vor fi validaţi"

Lucia Varga: "Până în 15 februarie, candidaţii PNL pentru alegerile locale vor fi validaţi"

varga_lucia2_1.jpg
Lucia Varga, lider al organizaţiei de femei a PNL şi vicepreşedinte al acestei formaţiuni politice, a declarat că până în 15 februarie vor fi stabilite candidaturile partidului în toată ţara pentru alegerile locale din luna iunie, în prezent desfăşurându-se dezbateri interne în organizaţii pentru a se găsi cele mai bune soluţii.

"În fiecare zi de luni avem şedinţă şi în funcţie de dezbaterile din teritoriu validăm candidaţi la funcţia de primar şi la cea de preşedinte al Consiliului Judeţean. Luni, de exemplu, vom valida Bihorul, pe domnul Bolojan. La Cluj domnul Boc nu are nicio problemă de integritate, iar la Bucureşti încă mai facem sondaje pentru a lua decizia cea mai bună. Şi la Iaşi avem un candidat foarte bun, pe directorul aeroportului din localitate, un om de mare calitate, o persoană care a îndeplinit într-o perioadă şi funcţia de prefect, un om care ştie ce are de făcut. PNL a înţeles că avem nevoie de o reformă în ceea ce priveşte clasa politică, că avem nevoie de o schimbare, că avem nevoie de o deschidere a partidului către societatea civilă, către specialişti, către oameni care nu au mai făcut politică sau care au fost în eşalonul doi, trei al partidului. Vrem ca dintre aceştia să îi găsim pe cei mai buni şi să venim cu o ofertă credibilă şi cît mai bună către cetăţeni", a subliniat Lucia Varga.

Întrebată ce se întâmplă la Braşov cu candidatura actualului primar George Scripcaru, care este cercetat de DNA, vicepreşedintele PNL a precizat că în ceea ce priveşte candidatura lui Scripcaru sunt discuţii şi se va vedea ce se va întâmpla după 15 februarie. "Vom vedea dacă va candida sau nu. Încă sunt dezbateri interne, iar decizia nu a fost luată", a punctat vicepreşedintele PNL.

Ea a adăugat că nu numai candidaţii la funcţia de primar sau de preşedinte al Consiliului Judeţean trebuie să respecte criteriile de integritate impuse de partid, ci şi consilierii locali şi cei judeţeni. Potrivit acesteia, e nevoie ca o treime dintre candidaţii la aceste funcţii să fie oameni care nu au mai făcut politică şi nu au fost în administraţie, iar o altă o treime dintre candidaţi să fie femei. "Dorim să câştigăm cât mai multe administraţii locale, iar la toamnă alegerile parlamentare. Ne dorim să câştigăm cât mai multe administraţii locale, pentru că s-a văzut că acolo unde au fost primari ai PNL, comunitatea s-a schimbat în bine. Avem exemplu oraşul Râşnov, unde domnul Veştea a schimbat în totalitate faţa acestui oraş, domnul Bolojan la Oradea, domnul Hava la Alba Iulia, domnul Scripcaru la Braşov sau domnul Boc la Cluj şi lista ar putea continua. Oamenii aceştia au făcut ceva pentru comunitatea lor şi de aceea trebuie convinşi şi cetăţenii din alte comunităţi să voteze candidaţii PNL", a concluzionat Lucia Varga. AGERPRES





Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Alina Gorghiu ar putea deveni șefă la Camera Deputaților

24/06/2016 08:51, Evenimentul Zilei

Liberalii pregătesc izolarea PSD în toamnă, primul pas fiind o alianță sau chiar o fuziune în această vară cu UNPR, partenerul tradițional al PSD. Printre „victimele” acestui scenariu se numără nume grele precum Gabriel Oprea. PNL e dispus să dea UNPR-ului 18-20 de locuri în viitorul Parlament. La schimb, UNPR ar urma să voteze cu PNL în Parlament și să-i sprijine pe liberali în administrația publică locală. O decizie finală este aşteptată până la sfârşitul lunii.

Ce are şi ce nu are voie să facă Guvernul vara aceasta

24/06/2016 08:43, Adevărul

Aleşii din Parlament au adoptat proiectul de lege de abilitareabilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timp de vară, însă l-au modificat de aşa natură încât în timpul vacanţei lor să nu aibă posibile „surprize“ venite pe domenii precum Justiţia. Proiectul iniţiat de echipa Cioloş prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţe publice şi economie, dezvoltare regională şi administraţie publică, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, comunicaţii şi societate informaţională.
Top editoriale

Conflictul Iohannis – MRU sau Sindromul Paltonului de la Paris

24/06/2016 08:50, Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei

Din cîte s-a observat, de un timp în presă apar informaţii referitoare la conflictul dintre Klaus Iohannis şi MRU. Cel despre faptul că Klaus Iohannis i-a cerut lui MRU demisia au fost publicate pînă acum fără a fi dezminţite de vreuna dintre cele două părţi. Conflictul dintre cei doi a izbucnit sub semnul a ceea ce am putea numi Sindromul paltonului la Klaus Iohannis. Din cîte ne amintim, cu un an în urmă, pe aeroportul din Paris, Klaus Iohannis a făcut o criză de nervi, pentru că aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Dragnea s-a speriat de Steriu

24/06/2016 08:37, Marian Sultănoiu, Gândul

Mi se pare „beton” formularea lui Dragnea, vizavi de licitaţia granzilor pentru „balamaua” UNPR: „Eu n-am retras propunerea pe care i-am făcut-o, în urmă cu două luni, preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, cu privire la o eventuală fuziune PSD-UNPR. Sigur că a apărut o oarecare neîncredere, în special în teritoriu, din cauza acestor discuţii pe care le-a purtat UNPR cu PNL. Dar eu nu vreau să intru la licitaţie cu PNL pentru UNPR. Nu mi se pare corect, nu mi se pare onorant pentru noi ca partid”.
Top comentarii

Când o să vină Roexit-ul, voi unde o să fiți?

24/06/2016 08:59, Cătălin Striblea, Adevărul

Am un profund sentiment că dacă noi am vota în locul englezilor în zilele următoare rezultatul ar fi unul dezastruos pentru România. Cred că sentimentul anti-european este aici mult mai profund și faptul că suntem încă în Uniune este datorat unor mecanisme imperfecte, dar încă funcționale, la nivelul deciziei politice și mai ales unor racorduri instituționale care funcționează ca o coardă de siguranță pentru România. Și, posibil, faptului că jumătate de Românie muncitoare este afară.

Să nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

16/06/2016 08:28, Mircea Kivu, România Liberă

A mai trecut un rând de alegeri. Ne-am înfuriat că legea electorală e prost făcută. Deja ne gândim la alegerile din toamnă, uitând de ce ne-am înfuriat acum câteva zile. Chiar, de ce ne-am înfuriat? Cel mai tare ne-am înfuriat pentru că legea prevede să ne alegem primarii într-un singur tur. Asta a favorizat primarii aflaţi deja în funcţie, căci voturile celor nemulţumiţi s-au împărţit, de regulă, între mai mulţi contracandidaţi. În aceste condiţii, legitimitatea primarilor aleşi este slăbită.
Top interviuri

“Oamenii au înțeles că începerea urmăririi penale în plină campanie electorală nu este o coincidență”

30/05/2016 10:41, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține, într-un interviu acordat Agerpres, că în formula electorală actuală e puțin probabil ca după alegerile din 5 iunie să fie majorități alcătuite dintr-un singur partid și vor trebui să se realizeze coaliții locale.

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.
Top ştiri

Liviu Dragnea: “Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie, a declarat joi, la Târgovişte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Octavian Bumbu: “S-a discutat între colegii de la UNPR că o alianţă cu PNL ar avea inclusiv gir de la Cotroceni”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Senatorul PSD Octavian Bumbu a declarat că între foştii săi colegi de la UNPR s-a discutat că o alianţă dintre acest partid şi PNL ar fi avut girul Cotrocenilor, iar el a transmis acest lucru la PSD, adăugând că nu are, însă, nicio dovadă în acest sens.