Home » Ştiri » Sorin Frunzăverde a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Sorin Frunzăverde a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

frunzaverde_sorin4.jpg
Preşedintele CJ Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde (PNL), a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, în dosarul vizând alegerile prezidenţiale din 2014, decizia Tribunalului Caraş-Severin nefiind definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Tribunalul Caraş-Severin l-a condamnat pe Sorin Frunzăverde pentru folosirea influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 din Legea nr.78/2000, la doi ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de patru ani. De asemenea, acestuia i-au fost interzise mai multe drepturi, iar pe perioada termenului de încercare el trebuie să se supună unor măsuri de supraveghere.

În acelaşi dosar, a fost condamnat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Caraş-Severin, Ionesie Ghiorghioni, pentru folosire a influenţei în vederea obţinerii unui folos necuvenit, faptă prevăzută de art.13 din Legea nr.78/2000, influenţarea declaraţiilor, faptă prevăzută de art.272 al.1 Cod penal, şi fals intelectual. În final, el va avea de executat trei ani şi patru luni de închisoare, fiind totodată obligat la plata unei amenzi penale de 27.000 de lei, pentru uz de fals.

În iulie 2015, procurorii anticorupţie au decis trimiterea în judecată, sub control judiciar, a preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Caraş-Severin, Sorin Frunzăverde, vicepreşedinte al PNL. Frunzăverde a fost acuzat de "săvârşirea infracţiunii de folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

În acelaşi dosar a fost trimis în judecată, în stare de libertate, şi fostul vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin Ionesie Ghiorghioni, care era acuzat de "folosire, de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, a influenţei ori a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, influenţarea declaraţiilor (trei infracţiuni), fals intelectual şi uz de fals".

Potrivit procurorilor, în perioada cuprinsă între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie 2014, "Sorin Frunzăverde şi-a folosit influenţa pe care o avea în calitatea sa de preşedinte al CJ Caraş-Severin şi de vicepreşedinte al unui partid politic (PNL - n.r.), asupra lui Ionesie Ghiorghioni, vicepreşedinte al CJ şi membru în acelaşi partid politic, pentru obţinerea unor foloase necuvenite, respectiv să obţină, în al doilea tur de scrutin, un număr mai mare de voturi pentru candidatul formaţiunii din care făceau parte şi, implicit, să-şi consolideze poziţia în cadrul acestei formaţiuni politice, dar şi în plan administrativ, prin condiţionarea repartizărilor bugetare de rezultatul votului".

"Ulterior, în zilele de 12 şi 13 noiembrie 2014, inculpatul Ghiorghioni Ionesie a luat legătura cu nouă primari cărora le-a solicitat, folosindu-se de autoritatea şi influenţa sa de vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, să facă demersuri favorabile în direcţia respectivă. De asemenea, pentru a-i determina să procedeze în acest sens, inculpatul Ghiorghioni Ionesie le-a transmis acestora că, de rezultatul votului, vor depinde alocările bugetare efectuate de Consiliul Judeţean către primării în anii 2015 şi 2016, respectiv până la terminarea mandatului conducerii CJ Caraş Severin", arăta DNA.

Ionesie Gheorghioni a fost deputat PDL de Caraş-Severin în perioada 2004-2008, iar timp de şase ani a fost vicepreşedinte al CJ Caraş-Severin, fiind unul din apropiaţii preşedintelui instituţiei, Sorin Frunzăverde.

Sorin Frunzăverde a fost unul dintre liderii PD din 1993 până în anul 2012, când a ales să părăsească acest partid pentru a se înscrie în PNL. Din data de 7 aprilie 2012, Frunzăverde ocupă funcţia de vicepreşedinte al PNL la nivel naţional. În iunie 2012, Sorin Frunzăverde a fost reales în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Caraş-Severin pe care o ocupă şi în prezent.



Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Integritatea PNL se oprește la ușa partidului

24/05/2016 08:46, România Liberă

La finalul anului trecut, sub impactul tragediei din Colectiv, conducerea PNL adopta „Decalogul in­­te­­grității“, ca o dovadă că libera­lii sunt sensibili la mesajele opiniei publice. Pe baza acestui document, PNL se angaja să îi elimine de pe liste pe cei condamnați definitiv, trimiși în judecată sau urmăriți penal pentru fapte de corupție sau infracțiuni comise cu violență. La nivel central, criteriile au fost, în linii mari, respectate. De exemplu, Ludovic Orban a renunțat la candidatura la Capitală după ce a fost pus sub control judiciar.

Dragnea anunţă oficial "reactivarea" lui Ponta şi guvern PSD-ALDE-UNPR

18/05/2016 09:11, Evenimentul Zilei

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că Victor Ponta a decis să se "reactiveze" şi că după alegerile parlamentare, va propune preşedintelui Klaus Iohannis un guvern alcătuit din PSD, ALDE şi UNPR. Primele discuţii între cele trei partide, care vor pregăti o strategie comună pentru alegerile din toamnă, vor avea loc după 5 iunie. Întrebat ce variantă de guvern va propune preşedintelui Klaus Iohannis după alegerile parlamentare din toamnă, Liviu Dragnea a răspuns: ”PSD-ALDE-UNPR pentru că au dovedit că au susţinut un guvern foarte performant”.
Top editoriale

Și dacă Guvernul Cioloș e cel mai bun posibil?

23/05/2016 09:17, Cristian Câmpeanu, România Liberă

Un ministru se reprezintă pe sine, nu partidul care l-a trimis în guvern. Sursa sa de legitimitate este încrederea acordată de premier și propria competență administrativă, nu forța politică a partidului sau coaliției care a votat guvernul, pentru că altfel ar însemna ca loialitatea sa să fie împărțită între un grup de interese – partidul – și Executiv.

Tăriceanu, ținta mereu ratată

20/05/2016 07:38, Dan Constantin, Jurnalul Național

De câteva decenii, Călin Popescu Tăriceanu se află neîntrerupt în atenția publică. Și-a asigurat notorietatea în primul rând prin fermitatea opiniilor, dublate de decizii în consecința ideilor exprimate. A apărut în prim plan alături de liderii opoziției - Coposu, Câmpeanu, Cunescu - la negocierile tăioase cu Ion Iliescu din ianuarie 1990, în prima confruntare politică televizată din Palatul Victoria.
Top comentarii

O lege simplă: ai datorii la stat, nu candidezi

18/05/2016 09:15, Cătălin Striblea

Cred că nu vă miră de niciun fel lista cu datornicii la stat. Ea evidențiază încă o dată că mulți dintre cei care se îmbățoșează retoric de dragul țărișoarei, uită, întârzie sau pur și simplu nu plătesc dările către stat. Așadar, Robert Negoiță, care până acum a trimis câteva zeci de mii de pungi cu mâncare prin sectorul trei pe banii cetățenilor, nu a plătit vrei 80 de milioane de euro. Pentru că e prost cine plătește TVA-ul pe vânzarea de apartamente.

Tăieri de beregată la PSD

18/05/2016 09:14, Stelian Tănase

Situația nu e roză la PSD, desi așa pare – un partid mare și puternic, disciplinat care defilează prin campania electorala și va repurta o mare victorie. PSD pare deja invingător, sondajele il indica nr 1 incepind cu Bucureștiul. Pare că se pune doar problema scorului. Cu cit va cistiga PSD la 5 iunie!? Dacă va iesi cistigator, nu e, cred, meritul lui Dragnee&Co ci mai curind este efectul gafelor, prostiilor, biîbiielilor celor din PNL.
Top interviuri

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.

“Doar erorile ori indolența noastră ne pot slăbi”

05/06/2015 10:11, Agerpres

Moțiunea de cenzură, proiectele PNL, programul de guvernare, necesitatea unei schimbări în administrația Capitalei sunt câteva dintre temele abordate de copreședintele PNL Alina Gorghiu într-un interviu acordat Agenției Agerpres.
Top ştiri

Tăriceanu şi Ponta depun o iniţiativă care transpune Directiva europeană privind asigurarea unui proces echitabil

23/05/2016 22:55, Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi fostul premier Victor Ponta vor iniţia şi depune la Parlament o iniţiativă legislativă care să transpună Directiva europeană care se referă la asigurarea condiţiilor unui proces echitabil.

Mircea Geoană susţine că actualele partide tradiţionale vor să descurajeze prezenţa la vot a oamenilor

23/05/2016 22:54, Agerpres

Preşedintele PSRO, Mircea Geoană, a declarat, la Reşiţa, într-o conferinţă de presă, că actualele partide tradiţionale vor să descurajeze prezenţa la vot a celor care sunt nemulţumiţi şi indecişi şi a făcut apel pentru ca oamenii să meargă la vot.