Home » Ştiri » Dacian Cioloş: "Nu am intenţia să mă prezint la alegerile din 2016 şi nu pentru asta am acceptat mandatul de prim-ministru"

Dacian Cioloş: "Nu am intenţia să mă prezint la alegerile din 2016 şi nu pentru asta am acceptat mandatul de prim-ministru"

ciolos_2015.jpg
Premierul Dacian Cioloş a declarat, la Antena 3, că în momentul de faţă nu se simte confortabil să-şi asume un rol politic într-un partid, adăugând că nu are intenţia de a se prezenta la alegerile din 2016 şi nu pentru acest lucru a acceptat funcţia de prim-ministru.

"Nu ştiu ce înseamnă premier de sacrificiu, dacă sacrificiu înseamnă să vii şi să-ţi asumi nişte riscuri, asumându-ţi nişte obiective pe care să încerci să le atingi, cu riscul să nu poţi să le atingi pentru că poţi să nu ai toate elementele ca să le atingi, atunci îmi asum acest sacrificiu şi mi l-am asumat de la început. Dacă sacrificiul acesta, între ghilimele, sau nu, poate să aducă ceva bun la sfârşitul acestui an de zile, cred că este un sacrificiu care merită. Eu nu-l consider, neapărat un sacrificiu pentru că mi-am asumat această decizie de a accepta această propunere", a declarat Dacian Cioloş, întrebat dacă este un premier de sacrificiu sau viitorul preşedinte al PNL.

Premierul a menţionat, pe de altă parte, că nu vede cum poate să fie viitorul preşedinte al PNL dacă el nu-şi depune candidatura pentru un astfel de post. "Am spus că nu am intenţia să mă înscriu într-un partid politic şi nu am intenţia să candidez la sfârşitul anului 2016. Mi-am asumat un post de prim-ministru independent, cu un Guvern independent, şi sunt conştient că şansa acestui Guvern de a duce până la capăt sau de a începe câteva reforme şi de avea şi susţinere politică pentru asta este tocmai onestitatea, din acest punct de vedere. Dacă eu voi încerca să-mi folosesc un eventual capital câştigat în acest an de mandat, să-l folosesc ca şi capital electoral la sfârşitul anului 2016 ar însemna să înşel anumite aşteptări şi să nu fiu onest cu mine însumi. Am spus un lucru la început şi rămân cu ce am spus", a afirmat Cioloş.

Premierul a adăugat că în cazul în care ar spune că nu respinge definitiv ideea de a intra în politică, o să i se spună că totuşi se gândeşte la aşa ceva. "Nu, nu mă gândesc, dar nu poţi niciodată să respingi ceva defintiv pentru că nu ştii cum evoluează lucrurile, dar nu. Am mai spus-o şi în 2007, am spus-o şi în 2010 când am fost numit comisar, am spus-o şi în 2014 când am terminat mandatul de comisar, că nu am intenţia să...nu mă simt eu confortabil să fac o politică de partid. Atunci când mă simt confortabil sau când cred că pot să-mi asum nişte lucruri, mi le asum, când nu mă simt confortabil să mi le asum nu mi le asum doar de dragul de a le asuma. Deci, în momentul de faţă nu mă simt confortabil să-mi asum un rol politic într-un partid politic", a declarat Cioloş.

El a adăugat că dacă mandatul de premier va fi un succes nu va fi succesul unui om. "Va fi succesul unei noi echipe, va fi succesul unui nou sistem. Deci, nu văd de ce lucrurile acestea trebuie să se lege de un om sau de continuitatea unui om. Eu mi-am asumat în faţa domnului preşedinte şi a Parlamentului un mandat de un an de zile, îmi duc mandatul la capăt şi voi vedea după aceea ce voi face. Ceea ce pot să vă spun, şi repet, este că nu am intenţia să mă prezint la alegerile din 2016 şi nu pentru asta am acceptat mandatul de prim-ministru", a subliniat Cioloş. AGERPRES




Pentru a fi in permanenţă la curent cu ştirile şi noutăţile din politică,

abonează-te gratuit la newsletter-ul Machiavelli !
Mass media

Alina Gorghiu ar putea deveni șefă la Camera Deputaților

24/06/2016 08:51, Evenimentul Zilei

Liberalii pregătesc izolarea PSD în toamnă, primul pas fiind o alianță sau chiar o fuziune în această vară cu UNPR, partenerul tradițional al PSD. Printre „victimele” acestui scenariu se numără nume grele precum Gabriel Oprea. PNL e dispus să dea UNPR-ului 18-20 de locuri în viitorul Parlament. La schimb, UNPR ar urma să voteze cu PNL în Parlament și să-i sprijine pe liberali în administrația publică locală. O decizie finală este aşteptată până la sfârşitul lunii.

Ce are şi ce nu are voie să facă Guvernul vara aceasta

24/06/2016 08:43, Adevărul

Aleşii din Parlament au adoptat proiectul de lege de abilitareabilitare a Guvernului de a emite ordonanţe pe timp de vară, însă l-au modificat de aşa natură încât în timpul vacanţei lor să nu aibă posibile „surprize“ venite pe domenii precum Justiţia. Proiectul iniţiat de echipa Cioloş prevedea că principalele domenii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe în vacanţa parlamentară sunt finanţe publice şi economie, dezvoltare regională şi administraţie publică, sănătate, afaceri interne, justiţie, cultură, fonduri europene, agricultură şi dezvoltare rurală, transporturi, comunicaţii şi societate informaţională.
Top editoriale

Conflictul Iohannis – MRU sau Sindromul Paltonului de la Paris

24/06/2016 08:50, Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei

Din cîte s-a observat, de un timp în presă apar informaţii referitoare la conflictul dintre Klaus Iohannis şi MRU. Cel despre faptul că Klaus Iohannis i-a cerut lui MRU demisia au fost publicate pînă acum fără a fi dezminţite de vreuna dintre cele două părţi. Conflictul dintre cei doi a izbucnit sub semnul a ceea ce am putea numi Sindromul paltonului la Klaus Iohannis. Din cîte ne amintim, cu un an în urmă, pe aeroportul din Paris, Klaus Iohannis a făcut o criză de nervi, pentru că aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Dragnea s-a speriat de Steriu

24/06/2016 08:37, Marian Sultănoiu, Gândul

Mi se pare „beton” formularea lui Dragnea, vizavi de licitaţia granzilor pentru „balamaua” UNPR: „Eu n-am retras propunerea pe care i-am făcut-o, în urmă cu două luni, preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, cu privire la o eventuală fuziune PSD-UNPR. Sigur că a apărut o oarecare neîncredere, în special în teritoriu, din cauza acestor discuţii pe care le-a purtat UNPR cu PNL. Dar eu nu vreau să intru la licitaţie cu PNL pentru UNPR. Nu mi se pare corect, nu mi se pare onorant pentru noi ca partid”.
Top comentarii

Când o să vină Roexit-ul, voi unde o să fiți?

24/06/2016 08:59, Cătălin Striblea, Adevărul

Am un profund sentiment că dacă noi am vota în locul englezilor în zilele următoare rezultatul ar fi unul dezastruos pentru România. Cred că sentimentul anti-european este aici mult mai profund și faptul că suntem încă în Uniune este datorat unor mecanisme imperfecte, dar încă funcționale, la nivelul deciziei politice și mai ales unor racorduri instituționale care funcționează ca o coardă de siguranță pentru România. Și, posibil, faptului că jumătate de Românie muncitoare este afară.

Să nu uităm: legea alegerilor locale trebuie schimbată

16/06/2016 08:28, Mircea Kivu, România Liberă

A mai trecut un rând de alegeri. Ne-am înfuriat că legea electorală e prost făcută. Deja ne gândim la alegerile din toamnă, uitând de ce ne-am înfuriat acum câteva zile. Chiar, de ce ne-am înfuriat? Cel mai tare ne-am înfuriat pentru că legea prevede să ne alegem primarii într-un singur tur. Asta a favorizat primarii aflaţi deja în funcţie, căci voturile celor nemulţumiţi s-au împărţit, de regulă, între mai mulţi contracandidaţi. În aceste condiţii, legitimitatea primarilor aleşi este slăbită.
Top interviuri

“Oamenii au înțeles că începerea urmăririi penale în plină campanie electorală nu este o coincidență”

30/05/2016 10:41, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține, într-un interviu acordat Agerpres, că în formula electorală actuală e puțin probabil ca după alegerile din 5 iunie să fie majorități alcătuite dintr-un singur partid și vor trebui să se realizeze coaliții locale.

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016 14:20

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.
Top ştiri

Liviu Dragnea: “Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie, a declarat joi, la Târgovişte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Octavian Bumbu: “S-a discutat între colegii de la UNPR că o alianţă cu PNL ar avea inclusiv gir de la Cotroceni”

01/07/2016 09:53, Agerpres

Senatorul PSD Octavian Bumbu a declarat că între foştii săi colegi de la UNPR s-a discutat că o alianţă dintre acest partid şi PNL ar fi avut girul Cotrocenilor, iar el a transmis acest lucru la PSD, adăugând că nu are, însă, nicio dovadă în acest sens.