Mircea Geoană: "Prezenţa mea la şefia Senatului nu împiedică actul guvernării"
Prezenţa mea în fruntea Senatului nu împiedică actul guvernării, ci, poate, împiedică un alt calcul politic, a declarat preşedintele Senatului, Mircea Geoană.
"Nu cred că, la modul sincer, cineva din această sală poate să invoce o modalitate necolegială sau o încercare de a bloca activităţi legislative importante în calitatea pe care am avut-o, o am şi o voi avea de preşedinte al Senatului şi de coleg. Rolul meu este de a sigura echilibru, aplicarea regulamentului", a afirmat el.
Geoană a susţinut că decizia Curţii Constituţionale din 2005 privind revocarea preşedintelui Senatului este clară şi statuează, "fără urmă de dubiu", că singura modalitate de a pune în practică un asemenea demers vine din partea grupului care l-a propus şi l-a susţinut.
Potrivit lui Mircea Geoană, în baza acestei decizii, "majoritatea conjuncturală care s-a născut după alegerile prezidenţiale nu constituie un motiv pentru înlocuirea preşedintelui Senatului, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru preşedintele Camerei, lucru invocat şi de PD-L a încercări similare făcute la adresa Robertei Anastase, propusă în această funcţie după alegerile din 2008".
El a amintit că în decizia CCR se vorbeşte şi despre stabilitatea funcţiei de preşedinte al Senatului, dorindu-se evitarea unei instabilităţi politice perpetue. AGERPRES
|
Mass media
30/07/2010 09:36, Adevărul
PSD şi PNL nu au motive să desfacă şampania victoriei pentru a sărbători prăbuşirea accentuată a actualei Puteri în sondajul de opinie INSMOAR. Doar o treime dintre cei care doresc schimbarea guvernului Boc au optat, în diferite forme, pentru Opoziţie: 18,1% vor un guvern condus de PSD, 10,2% unul liberal şi doar 2,9% o combinaţie între cele două partide.
29/07/2010 20:36, Adevărul
Negocierile duse cu parlamentarii Puterii pentru susţinerea anunţatei moţiuni de cenzură bat pasul pe loc. Social-democraţii se arată sceptici că vor reuşi să obţină, în urma tratativelor, suficiente voturi pentru ca Guvernul să cadă.
Top editoriale
30/07/2010 09:28, Cristian Câmpeanu, România Liberă
Fara a avea pretentia ca facem inventarul exhaustiv al erorilor politice ale partidului de guvernamant, identificarea celei mai importante dintre acestea poate deschide calea unor reparatii in ceasul al 12-lea. Si nu, reducerea aparatului bugetar si reforma pensiilor nu reprezinta o prostie.
29/07/2010 09:10, Raul Florea, Gândul
Pentru PDL, ascensiunea Elenei Udrea este un semnal cel puţin la fel de important precum prăbuşirea în sondaje. Fiorul celor douăsprezece procente în care atârnă pedeliştii reactivează reflexele de supravieţuire celor obişnuiţi până mai ieri să vorbească emfatic despre misiunea lor de reformare a statului.
Top comentarii
29/07/2010 20:54, Cristian Preda
Din 2004 încoace, alegerile locale, naționale, prezidențiale, ca și europenele de anul trecut (nu și cele din 2007!) s-au încheiat cu rezultate foarte strânse: reprezentanții PSD, de o parte, reprezentanții blocului Alianței DA, apoi ai PDL, de cealaltă parte, s-au aflat umăr la umăr, cu scoruri care oscilau între 30 și 35 la sută din total.
29/07/2010 20:53, Mihai Voicu
Nu sunt surprize mari în ultimul sondaj de opinie publicat de cotidianul.ro și asta arată că nu avem motive să ne îndoim de corectitudinea acestuia.
Top interviuri
23/06/2010 15:06, Agerpres
Vicepremierul Marko Bela, preşedintele UDMR, a declarat, într-un interviu acordat Agenţiei Agerpres, că pentru Uniune ar fi mai confortabil dacă s-ar afla în opoziţie în acest moment, dar odată cu asumarea răspunderii, UDMR şi-a asumat şi greutăţile acesteia.
21/06/2010 15:15, Agerpres
Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, fost premier, care împlineşte pe 22 iunie 60 de ani, a acordat un interviu Agenţiei Agerpres în care abordează o serie de probleme politice la zi, dar în care vorbeşte şi despre familia sa.
Top ştiri
30/07/2010 13:34
Andreas Treichl, preşedintele executiv al grupului Erste, care deţine şi BCR, spune că nu înţelege de ce Guvernul român are performanţe atât de slabe, în contextul în care România este una dintre ţările din regiune cu cel mai mare potenţial.
30/07/2010 13:33, Agerpres
Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu, purtător de cuvânt al partidului, consideră că prin politica economică pe care o promovează democrat-liberalii compromit dreapta politică şi aduc capital electoral social-democraţilor.
|