"Ne propunem să atingem performanţa maximă în asigurarea actului de guvernare local şi la alegerile locale din 2012"
Senatoarea democrat-liberală Mihaela Popa, preşedintele interimar al PDL Iaşi, spune că principala provocare a filialei ieşene pe termen scurt şi mediu o constituie fundamentarea unui model de organizare care să asigure performanţă maximă în asigurarea actului de guvernare local şi succesul la alegerile locale din 2012.Senatoarea Mihaela Popa a declarat, într-un interviu acordat în exclusivitate Machiavelli.ro, că doreşte să dea semnalul deschiderii organizaţiei PDL Iaşi către profesioniştii, oamenii competenţi din societate şi se declară convinsă că influenţa organizaţiei locale în cadrul partidului de guvernământ va creşte constant în viitor.
Vă prezentăm interviul acordat de senatoarea Mihaela Popa portalului www.Machiavelli.ro.
- Doamnă senator Mihaela Popa, care sunt priorităţile dumneavoastră pe termen scurt la conducerea PDL Iaşi?
- Formarea unei echipe care să atingă potenţialul maxim al filialei noastre. Suntem cu toţii conştienţi, cei de la Iaşi, că nu am reuşit până acum să ne atingem potenţialul. Explicaţiile sunt multe, iar conjuncturile nu au fost tot timpul favorabile. Acum însă, în acest context politico-economico-social dificil, partidele au obligaţia să se reinventeze, să caute resursa umană calificată, pe care să o pună în valoare. Dincolo de misiunea organizatorică pe care o am - aceea de a organiza alegerile interne în PDL Iaşi) - avem cu toţii datoria să reaşezăm organizaţia pe o fundaţie solidă şi, foarte important, să dăm semnalul deschiderii. Către profesionişti, modele din societate, oameni competenţi, care, uneori, cu puterea exemplului au realizat multe.
- Veţi candida pentru postul de preşedinte al PDL Iaşi la apropiatele alegeri?
- Am acceptat mandatul din fruntea CODA pentru a organiza alegeri corecte şi transparente. De altfel, mă bucură faptul că demersul a fost înţeles şi acceptat de către toţi colegii mei, care au salutat această decizie. Suntem un grup puternic la Iaşi: şapte parlamentari, alături de doi secretari de stat. Avem o filială mare de condus, un judeţ complex, cu aspecte sociale deosebite. De aceea, problema numelui unei persoane sau alteia este minoră. Majoră este provocarea să punem pe picioare un model de funcţionare a organizaţiei noastre, care să atingă cele două obiective: performanţa maximă în asigurarea actului de guvernare local şi performanţa maximă la alegerile locale din 2012.
- Care consideraţi că sunt modalităţile prin care filiala PDL Iaşi îşi va creşte influenţa în cadrul structurilor de partid?
- Filiala noastra este deja influentă în cadrul structurilor de partid. Avem un grup numeros de parlamentari, reprezentăm un judeţ important, dacă ne uităm la populaţie şi la bazinul electoral din Moldova. Ne dorim, desigur, o sporire a influenţei, care nu poate să apară decât natural: prin rezultate mai bune. Atât în ceea ce priveşte guvernarea locală, cât şi performanţele în alegeri.
Consider că cele două elemente nu pot fi analizate separat. Nu vom avea votul cetăţenilor dacă nu îi vom convinge şi nu le vom demonstra că am guvernat în interesul lor. Astfel, problematica internă de partid (alegeri interne, alegeri electorale) se împleteşte cu problematica guvernării. Nu poţi fi politician, în sensul bun al cuvântului, doar în campanii electorale.
Sunt convinsă că electoratul ieşean este educat şi are un al şaselea simţ, care îi permite să vadă, de multe ori, dincolo de manipulările inevitabile. De aceea spun: dacă vom guverna bine, nu vom avea probleme la alegerile din 2012. Apoi, inevitabil, influenţa filialei noastre va creşte considerabil.



