Home » Comentarii

Comentarii

CAUTA ÎN Comentarii

Cuvânt cheie

Zona de interes

Controverse benefice

23/01/2009 13:25, Corina Cretu, Amosnews

Legea care prevede stocarea datelor despre traficul telefonic şi de date generat de cetăţeni şi de instituţii a declanşat o aprigă dispută politică şi o dezbatere publică înverşunată, care, în ultimă instanţă, e de bun augur. Numai că ar fi fost de preferat ca atât dezbaterea, cât şi disputa politică să nu fi avut drept punct de plecare afirmaţiile domnului Claudiu Săftoiu, privitoare la ascultarea convorbirilor domnilor Ion Iliescu şi Mircea Geoană, în folosul şefului statului.

O lege foarte necesară, dar respinsă de politică

22/01/2009 13:14, Petre Roman, Jurnalul National

În ultima vreme am fost obligat (chiar dacă mi-a făcut şi plăcere) să readuc în actualitate proiectul de lege, numit "al transparenţei fiscale", pe care l-am elaborat în 2003 şi l-am depus spre examinare Senatului României în septembrie 2004.

Idei politice, colecţia iarnă-primăvară 2009

21/01/2009 12:26, Adrian Nastase, Jurnalul National

E interesant de observat un fenomen care se amplifică pe scena noastră publică. Mă refer la adaptarea şi modificarea permanentă a ideilor în funcţie de conjuncturi.
Oameni care susţineau cu tărie un punct de vedere, de care părea să depindă însăşi viaţa lor, renunţă galeş la el dacă peisajul politic şi oportunităţile oferite se modifică.

Axa Bucureşti – Moscova

20/01/2009 12:26, Adrian Severin , Jurnalul National

Cât de mult o fi decăzut poporul român dacă un banal telefon dat preşedintelui României de către primul-ministru al Rusiei a putut crea o adevărată comoţie naţională, prilejuind tele-analize în direct ale “istoricului” eveniment şi comentarii extaziate în presa scrisă?!

Eurooptimism - Diferenţe de agendă

16/01/2009 12:57, Corina Cretu, Amos News

Remarc, nu fără îngrijorare, o mare diferenţă de agendă între cetăţeni şi clasa politică. Poate că în vremuri normale această diferenţă nu ar fi îngrijorătoare, deşi, într-o democraţie normală, funcţională, este de dorit să se acţioneze pentru a reduce aceste diferenţe.

Politica împotriva României

15/01/2009 12:48, Petre Roman , Jurnalul National

În lucrarea sa fundamentală “Principele”, Niccolo Machiavelli (1469-1527) foloseşte un titlu de capitol pentru a spune răspicat: “Poporul e mai înţelept şi mai constant decât un principe”, pentru că “un popor care este bine organizat prin intermediul legilor va fi stabil, prudent şi mulţumit, pe când un principe rupt de legi va fi ingrat, instabil şi imprudent”.

Şi guvernarea trebuie guvernată

14/01/2009 12:57, Adrian Nastase , Jurnalul National

Mircea Geoană l-a sunat pe premier, i-a spus că partidul nu e de acord cu aceste numiri şi l-a rugat să nu continue procedurile de validare, adică să nu publice numirile în Monitorul Oficial. Domnul Boc a promis că aşa va face, dar a trecut la publicarea acelor nume, în regim de urgenţă în Monitorul Oficial. Din acest moment, “afacerea Oprea” nu mai e una de interes restrâns, ci una de interes public.
Decizia luată luni de PSD, decizie prin care unui ministru i s-a retras sprijinul politic după numai trei săptămâni de la instalarea în funcţie, este şi va fi comentată în fel şi chip.

Un Guvern anti-criza sau anti-sistem? (II)

09/01/2009 12:03, Adrian Severin, Cronica Romana

Raspunde Guvernul Boc criteriilor unui guvern anti-criza? Ministerele esentiale pentru gestionarea echilibrelor macro-economice, stimularea comportamentelor economice adecvate, fundamentarea strategiilor de dezvoltare si asigurarea resurselor bugetare – respectiv Finantele si Economia – sunt ocupate de doi nespecialisti care sunt, insa, parteneri in afaceri private si din care unul este finul Presedintelui, iar altul a renuntat sa mai candideze la postul de primar al Capitalei, fugind astfel de o severa sanctiune a electoratului.

Înşelăciune politică şi calificată

08/01/2009 15:32, Petre Roman, Jurnalul National

O poveste de corupţie electorală în masă - Guvernul actual al României, numit pe bună dreptate Guvernul Traian Băsescu, începe mandatul său nu printr-un gest de responsabilitate, ci, în primul rând, prin înşelăciune. Calificarea înşelăciunii se află în textul art. 215 din Codul Penal: “Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase”, cât şi “Inducerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii unui contract”.

Un Guvern anti-criza sau anti-sistem? (I)

08/01/2009 15:32, Adrian Severin, Cronica Romana

Formarea unui “guvern curcubeu” (reunind reprezentanti ai tuturor principalelor partide) a fost justificata de Presedintele Basescu prin nevoia de a se face fata crizei financiar-economice globale. Aceasta nevoie a exclus varianta guvernului minoritar (teza inclusiv pesedista) si a facut sa se treaca dincolo de formula marii coalitii (PSD-PD-L) pentru a se ajunge la un executiv de cvasi uniune nationala prin includerea a cel putin unui ministru liberal. Seful statului ne-a invatat, insa, ca adevaratele sale intentii trebuie cautate in locul opus celui indicat prin declaratiile sale.
Top editoriale

Conflictul Iohannis – MRU sau Sindromul Paltonului de la Paris

24/06/2016, Ion Cristoiu, Evenimentul Zilei

Din cîte s-a observat, de un timp în presă apar informaţii referitoare la conflictul dintre Klaus Iohannis şi MRU. Cel despre faptul că Klaus Iohannis i-a cerut lui MRU demisia au fost publicate pînă acum fără a fi dezminţite de vreuna dintre cele două părţi. Conflictul dintre cei doi a izbucnit sub semnul a ceea ce am putea numi Sindromul paltonului la Klaus Iohannis. Din cîte ne amintim, cu un an în urmă, pe aeroportul din Paris, Klaus Iohannis a făcut o criză de nervi, pentru că aghiotantul nu i-a ţinut paltonul.

Dragnea s-a speriat de Steriu

24/06/2016, Marian Sultănoiu, Gândul

Mi se pare „beton” formularea lui Dragnea, vizavi de licitaţia granzilor pentru „balamaua” UNPR: „Eu n-am retras propunerea pe care i-am făcut-o, în urmă cu două luni, preşedintelui UNPR, Valeriu Steriu, cu privire la o eventuală fuziune PSD-UNPR. Sigur că a apărut o oarecare neîncredere, în special în teritoriu, din cauza acestor discuţii pe care le-a purtat UNPR cu PNL. Dar eu nu vreau să intru la licitaţie cu PNL pentru UNPR. Nu mi se pare corect, nu mi se pare onorant pentru noi ca partid”.
Top interviuri

“Oamenii au înțeles că începerea urmăririi penale în plină campanie electorală nu este o coincidență”

30/05/2016, Agerpres

Copreședintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu susține, într-un interviu acordat Agerpres, că în formula electorală actuală e puțin probabil ca după alegerile din 5 iunie să fie majorități alcătuite dintr-un singur partid și vor trebui să se realizeze coaliții locale.

Valeriu Steriu: “UNPR are o strategie de alianțe pentru fiecare scenariu în funcție de rezultatele de pe 5 iunie”

19/05/2016

Data alegerilor locale, 5 iunie, va fi determinantă pentru UNPR în identificarea variantei celei mai bune pentru a porni în optimizarea rezultatelor obținute, a declarat președintele Uniunii, Valeriu Steriu, într-un interviu acordat Agerpres.
Top ştiri

Liviu Dragnea: “Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie”

01/07/2016, Agerpres

Oferta pentru UNPR rămâne valabilă - fuziune prin absorbţie, a declarat joi, la Târgovişte, preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Octavian Bumbu: “S-a discutat între colegii de la UNPR că o alianţă cu PNL ar avea inclusiv gir de la Cotroceni”

01/07/2016, Agerpres

Senatorul PSD Octavian Bumbu a declarat că între foştii săi colegi de la UNPR s-a discutat că o alianţă dintre acest partid şi PNL ar fi avut girul Cotrocenilor, iar el a transmis acest lucru la PSD, adăugând că nu are, însă, nicio dovadă în acest sens.