51% în 2016
Am citit astăzi două texte interesante, scrise de oameni ale căror capacităţi analitice le preţuiesc, care exprimă cumva chintesenţa celor două puncte de vedere. Blogul lui Vasile Dâncu şi editorialul de astăzi semnat în ziarul Azi de Octavian Ştireanu. E adevărat, în ce-l priveşte pe prietenul meu Vasile Dâncu, care face pe blogul lui o pledoarie pro 51%, cu accente agresiv anti-liberale, mi-e mai greu acum să-l localizez. Nu mai ştiu foarte bine dacă el exprimă un punct de vedere PSD-ist sau vocea şi interesele Cotrocenilor, unde ar fi arondat, după cum se zvoneşte prin oraş. Oricum, faptul că Vasile Dâncu pledează atât de vehement împotriva colaborării cu liberalii e în sine suspect şi ar putea confirma percepţia că, dincolo de războiul afişat cu PDL, există într-adevăr o înţelegere subterană cu Traian Băsescu.
Vasile Dâncu ne spune, de fapt, că strategia aşteptării şi a lui 51% e o strategie internă de partid. Ea nu vizează nici electoratul, nici criza, nici problemele naţiunii, ci strict zona de militanţi ai Partidului Social Democrat. Ponta trebuie să dea o luptă singur pentru a se consolida în funcţia de preşedinte, trebuie să-şi facă echipă, să organizeze alegeri în teritoriu, să-şi facă o identitate diferită de brand-urile de jucărie din adolescenţa lui politică ne spune Dâncu. Liniile de forţă PSD-isto – PNL-iste, scrie foarte încifrat Vasile Dâncu, referindu-se probabil la acei lideri PSD care au susţinut guvernul minoritar PNL şi colaborarea cu liberalii, ar putea fi (sau chiar sunt) un nucleu de rezistenţă împotriva extensiei puterii lui Ponta în PSD şi „sunt sigur că preşedintele PSD a înţeles că este periculos să meargă pe proiectul lor.” E limpede sau nu?
Dar, vorba lui Octavian Ştireanu, „n-am aflat nimic despre „pericolele” pe care le resimt în condiţiile astea domnul Băsescu şi PDL.” Riscul acestei strategii, sesizează corect Octavian Ştireanu, e că PSD devine prizonierul propriei captivităţi. „S-ar putea ca, tot aşteptând să intre la guvernare de unul singur, să mai stea pe mal şi să-şi numere morţii cam până în anul 2016”.
Sigur, dezbaterea este interesantă, dar devine din ce în ce mai puţin relevantă din punctul de vedere al liberalilor. Linia de demarcaţie a fost trasă săptămâna asta de Crin Antonescu. Dacă PSD nu doreşte o acţiune comună a opoziţiei în toamnă, Ponta trebuie să recunoască public că sacrifică interesele electoratului pe altarul jocurilor interne de partid. Lipsa unei strategii de acţiune comună înseamnă supravieţuirea puterii PDL-iste şi adâncirea crizei economice şi sociale. Cred că este suficient şi că liberalii nu ar trebui să intre în jocul prelungit al unor declaraţii de tip ping-pong cu liderii PSD.
Ei ar trebui să se concentreze pe acţiune proprie, ceea ce înseamnă program minimal anti-criză şi echipă alternativă de guvernare, indiferent de ceea ce face PSD. Oamenii aşteaptă soluţii şi alternative acum, nu atunci când Victor Ponta sau Liviu Dragnea îşi vor fi rezolvat problemele din organizaţii.
P.S. A trecut relativ neobservată una din declaraţiile lui Ioan Rus de la Cluj. Referindu-se la negocierile cu PDL, Rus i-a spus lui Ponta: „Am participat şi eu, aţi participat şi dumneavoastră şi la Băsescu în birou şi altundeva.” Poate că, în lumina acestei declaraţii, înţelegem mai bine atitudinile de azi…
